Locul fiecărui copil este în familie!

Locul fiecărui copil este în familie!

În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor şi la scoală, sunt copii care sunt abuzaţi sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiţi de părinţii lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. Este o cifră dureroasă şi care reflectă doar o parte din realităţile din România.

 

 

Conform datelor din teren, serviciile de prevenire sunt de cel puţin 10 ori mai ieftine decât cele de protecţie. Cu aceeaşi sumă de bani putem salva 200 de copii sau putem plăti doar îngrijirea unuia singur.

 

UNICEF a început anul trecut Proiectul Prima prioritate: niciun copil invizibil în parteneriat cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Instituţiile Prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea şi cu sprijinul Direcţiei Protecţiei Copilului din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cele 64 de comunităţi selectate au fost identificaţi 12.000 de copii invizibili, iar în acest moment lucrăm pentru rezolvarea problemelor lor. 

 

UNICEF cu sprijinul Realitatea TV organizează în perioada 23 iunie – 23 iulie 2012 campania de strângere de fonduri Niciun Copil Invizibil.

 

Persoanele care doresc să sprijine copiii invizibili pot:

Trimite un SMS la 8848 în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone;

Pot suna la 0900 900 230, apel în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziţie de Romtelecom;

Pot dona online pe unicef.ro

Pot face donaţii în contul UNICEF la orice sucursală BRD-Groupe Société Générale (menţionând cod 09).

 

Pentru mai multe detalii despre Campania Niciun Copil Invizibil vizitaţi unicef.ro şi paginile de Facebook SusţineUNICEF şi UNICEF Romania.

160 răspunsuri:
| BlackStar27 a răspuns:

Mi-au dat lacrimile crying Săracii copii. Și noi ne plângem că nu avem iPhone, mașină de lux, dar totuși avem o familie și afecțiune. Alții nu au ce pune pe masă sad

| Luiza45 a răspuns:

Da e adevarat! Lucruri ca puterea, politica si banii sunt pe locul 1 iar copii devin invizibili Din cauza conditiilor multe mame abandoneaza nou nascutii. Dar multumim Doamne ca mai sunt ONG-uri si fundatii care nu ii uita. E ingrozitor ca acei copii sa simta greutile vietii inainte sa fi inceput sa o traiasca... Fiecare putem face ceva. Macar daca s-ar putea adopta copiii mai usor, sunt multe cupluri care din caritate sau pentru ca nupot avea copiii vor sa adipte unul. Solutii sunt, noi de ambitie avem nevoie.

| Strumpfi a răspuns:

E foarte trist ce se intampla, pentru ca fiecare copil btrebuie sa creasca cu incurajarile unui tata, cu mustrarile unei mame ingrijorate ca ar putea pati ceva copilul ei! Toti avem nevoie de asta!

| raulXXX a răspuns:

Ai dreptate!

| simplu0 a răspuns:

Foarte trist!sad mi-as dori ca fiecare copil sa aiba o familie sad

| mariusflorin90 a răspuns:

Locul fiecarui copil este in familie si nu pe strazi cum se mai si intampla in zilele de astazi :-( sunt familii care isi abandoneaza copii sau alte familii care fac copii pentru alocatie si ajutoare sau grupuri de tineri care nu se protejeaza si ajung sa aiba copii accidental;-) sfatul meu pentru cei care au copii sau/si sunt deja o familie e sa aiba mare grija cum ii intretin deoerece si copilul acela e un suflet pana la urma urmei sigh cand ii vezi pe unii cum isi bat copii sau ii supun la mai stiu eu ce fel de chestii ii abandoneaza sau altde dintr-astea daca nu iti vine sa ii bati, off... exista diverse centre de plasament in lumea asta in care traim, totusi decat sa moara un copil abandonat pe strada mai bine sa primeasca o educatie cum se cade acolo :-)

| Ruxy5 a răspuns:

Sunt de accord : ORICE COPIL MERITA UN LOC INTR-O FAMILIE! Aceasta viata lipsita de dragostea parintilor este foarte tragicca.

| Slendăriț a răspuns:

Nimeni nu are dreptul sa faca asta!
Fiindca:
1.Este copilul tau si nu trebuie sa fii neglijent cu el!
2.Doar fiindca nu ai ce iti trebuie nu inseamna ca iti poti abandona copilul!
3.Trebuie sa fii drept cu orice sau oricine!
Cum ar fi stiu un caz:
O femeie era pe punctul de a naste iar socrii ei o bateau la cap cu bebelusul:i-am facut un pulover, aici va fi patutul lui....etc.Apoi fata se saturase sa i se acorde numai atentie babalusului nenascut.Si s-a dus la spital si a avorat(cum ar fi ca ti-ai omarat copilul nenascut). Dupa cand a mai mers la doctor si ea stia ce a facut doctorul i-a spus ca nu mai poate face copii!
Deci nu uitati:
Fiti corecti cu oricine!

| xxxSecretDiscretxxx a răspuns:

Trist.

| TarjaTurunenFan a răspuns:

Da este adevarat.Fiecare copil trebuie sa aiba o familie!

| TarjaTurunenFan a răspuns:

Este adevarat!

| deeyutzza94 a răspuns:

Trist. sad

| goodofwar09 a răspuns:

Corect.

| Suleyman a răspuns:

Da este.

| Pissicuts a răspuns:

Uneori esti respins chiar si de familia ta! Uneori nu te vor, si te lasa la casa de copii, sau ed abandoneaza

| efpies a răspuns:

Exact

| Frumystefy a răspuns:

Prea trist!

| anutatuca a răspuns:

Corect fiecare copil trebuie sa aiba o familie sad

| Mitrea_Valentina_1986 a răspuns:

Iti frang inima copilasi astia care nu au ei nici o vina si totusi platesc pentru greselile parintilor

| BiancaAlecsandra a răspuns:

Din pacate cazurile astea se intampla tot mai des

| Haney a răspuns:

Foarte trist dar adevarat...

| msweety a răspuns:

Trist ce se intampla cu acesti copiii!

| BigBadSheep a răspuns:

Dacă ar facilita procedurile de adopţie poate unii copii şi-ar găsi o familie... Dar cum statul român e mai catolic decât Papa...

| PerianuPaula99 a răspuns:

E foarte trist ca se intampla asta. Oamenii care-si doresc enorm un copil poate nu au parte de el, iar pentru unii, un copil e un sac de box, sau o risipa de bani si scapa de ei.

| mada225 a răspuns:

Fiecare copil are nevoie de o familie si de un camin

| eusebiu99 a răspuns:

Fiecare copil trebuie sa aiba o familie el are dreptul la o familie.

| Se7en98 a răspuns:

Saracii copii, si ce jale imi e de ei...

| Julyanne a răspuns:

Bietii copii.Bravo voua! Admiratii pentru voi!

| Melenguesa a răspuns:

Acest lucru este foarte adevarat.

Este bine, intr-adevar, ca avem macar o organizatie care ajuta copiii: UNICEF!

| xWildOn3x a răspuns:

Trist...cryingcryingcryingcryingcrying
Saracii copii.crying

Întrebări similare